PS Macarie: În zilele noastre se cultivă în mod deliberat cârtirea, nemulţumirea faţă de Dumnezeu, Biserică şi oamenii Săi[2018-01-16]de Iulian DumitraşcuPS Macarie al Episcopiei Europei de Nord a vizitat zilele trecute mai multe familii de români, stabilite în diferite oraşe ale Norvegiei, pentru a le binecuvânta prin stropirea cu Agheasmă Mare. Ierarhul a atras atenţia în cuvântul rostit în Duminica vindecării celor zece leproşi că ‘în zilele noastre se cultivă în mod deliberat cârtirea şi nemulţumirea faţă de Dumnezeu’. Părintele Episcop a străbătut întinderile Regatului Norvegiei, ajungând cu vaporul inclusiv în insula Aukra unde se găsesc câteva familii de români. Sâmbătă, 13 ianuarie 2018, PS Macarie s-a aflat la Molde, unde a slujit Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. A doua zi, ierarhul român a vizitat comunitatea de români din oraşul Ă…lesund. Cu prilejul Duminicii vindecării celor zece leproşi, Părintele Episcop Macarie a explicat că marele har al sărbătorilor din această perioadă se poate păstra, înmulţi şi răspândi doar prin cultivarea virtuţii recunoştinţei. ‘Nimic nu ne surpă vieţile mai mult decât uitarea şi nerecunoştinţa care premerg cârtirii şi revoltei faţă de Dumnezeu. În zilele noastre se cultivă în mod deliberat cârtirea, nemulţumirea faţă de Dumnezeu, Biserică şi oamenii Săi. Nu e bine că suntem femei şi bărbaţi, nu e bine că suntem europeni şi creştini, nu e bine că suntem naţiuni şi că trăim în state naţionale. Nimic nu e bine, astăzi, totul e frustrant, totul incită la revoltă, una fără noimă şi fără motiv’, a spus Preasfinţia Sa. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1765, Ultimul acces: 2026-10-07 08:40:22
|
Timp total: 0.07s...
[]:1